Сăutare:rata de participare la vot
Rata de participare a cetățenilor este mai mare în turul II al alegerilor decât în primul, la două ore de la deschiderea secțiilor de votare
În primele două ore de la deschiderea secțiilor, aproape 147 de mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot, rata de participare fiind de 5,37%. Cetățenii sunt mai activi în turul II, comparativ…
-
03 Noiembrie 09:47
Maia Sandu câștigă turul întâi al alegerilor prezidențiale, cu puțin peste 42%, conform datelor CEC. Actuala președintă se va lupta în turul II cu Alexandr Stoianoglo
Actuala președintă Maia Sandu câștigă turul întâi al alegerilor prezidențiale, cu puțin peste 42%, conform datelor Comisiei Electorale Centrale. La scrutinul din 20 octombrie s-au prezentat peste…
-
21 Octombrie 11:35
Rata prezenței la referendum este mai mică decât cea la alegerile prezidențiale, potrivit datelor anunțate de CEC
Rata de participare la vot pentru referendumul republican constituțional, la ora 12:00, era de 16,14%, cu aproape 4% mai puțin decât rata de participare la alegerile prezidențiale, conform datelor prezentate…
-
20 Octombrie 14:20
France Presse: Alegeri prezidențiale pentru întărirea Maiei Sandu în fața Moscovei
Republica Moldova va avea de ales între consolidarea parcursului european sau reluarea legăturilor cu Moscova, la scrutinul prezidențial decisiv de duminică, într-un context tulburat de războiul din…
-
14 Octombrie 18:11
Parlamentul European: România, pe locul 9 în UE la prezența la vot la alegerile europene 2024
Pentru a doua oară consecutiv, după prezența record din 2019, România depășește media Uniunii Europene privind la prezența la urne la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, stabilind totodată…
-
12 Iunie 11:10
Deputații comuniști și socialiști vor contesta la Curtea Constituțională proiectul de lege privind votul prin corespondență. Deputat PAS: „Nu știu de ce în unele țări ar fi ok și în Rep. Moldova nu”
Deputații comuniști și socialiști anunță că vor contesta la Curtea Constituțională proiectul de lege cu privire la votul prin corespondență. Președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor…
-
05 Martie 13:31
Maia Sandu: Decizia de la referendum va defini soarta țării pe mulți ani înainte
Referendumul republican va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, întrucât trebuie să avem o rată de participare cât mai înaltă la vot. O spune președinta Maia Sandu, potrivit căreia…
-
09 Februarie 08:11
LIVE TEXT | În Republica Moldova au loc alegeri locale generale / Secțiile de votare pentru alegerile locale generale s-au închis
Astăzi, 5 noiembrie, în localitățile din Republica Moldova au avut loc alegeri generale locale, la care au fost aleși candidați pentru 898 de posturi primari și 11 058 de posturi de consilieri locali,…
-
05 Noiembrie 2023 21:00
LIVE TEXT: ANTICIPATE 2021 | S-a încheiat procesul de vot la secțiile de votare de pe teritoriul R.Moldova. Câți alegători s-au prezentat la urne
Procesul de vot la secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-a încheiat la ora 21:00. Numărul celor care au ajuns la secțiile de votare din țară este de circa 1.265,420 sau 44,56% din…
-
11 Iulie 2021 20:59
CEC | La câteva secții de votare din afara R.Moldova există riscul de epuizare a buletinelor de vot
La câteva secții de votare din afara Republicii Moldova există riscul de epuizare a buletinelor de vot, astfel că unii cetățeni care mai stau la cozi ar putea să nu reușească să-și exercite dreptul…
-
15 Noiembrie 2020 15:18
Pentru victorie, Maia Sandu are nevoie de votul simpatizanților lui Usatîi, comentator
Odată ce va fi depășită rata de participare de 50% în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, este de așteptat ca șansele candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, de a obține…
-
03 Noiembrie 2020 16:40
VIDEO/LIVE TEXT | Ultimele date prezentate de CEC: Câți alegători au votat până la închiderea secțiilor de votare?
Astăzi în Republica Moldova are loc cel de al doilea tur al alegerilor locale. Urmează a fi aleși 384 de primari din totalul celor aproximativ 900 care nu au reușit să obțină peste 50 la sută…
-
03 Noiembrie 2019 21:00
LIVE TEXT/VIDEO | STOP VOT | Secțiile de votare se închid. Ultimele date privind rata de participare
Începând cu ora 7:00 în Republica Moldova s-au deschis secțiile de votare pentru alegerile locale generale, dar și pentru alegeri parlamentare în câteva circumscripții electorale
-
20 Octombrie 2019 21:00
În municipiul Chișinău cei mai activi sunt alegătorii din sectorul Centru. Care este cel mai pasiv sector
Alegerile pentru funcțiile de primar și consilieri la Chișinău pot fi considerate valide, după ce pragul minim de prezență la urne.
-
20 Octombrie 2019 20:15
Alegerile pentru funcțiile de primar și consilieri la Chișinău pot fi considerate valide, după ce pragul minim de prezență la urne a fost atins
Alegerile pentru funcțiile de primar și consilieri la Chișinău pot fi considerate valide, după ce pragul minim de prezență la urne a fost atins
-
20 Octombrie 2019 18:30
Alegerile locale pot fi considerate valabile în toate raioanele Republicii Moldova, deoarece rata de participare la scrutin a depășit pragul minim necesar de 25%
Alegerile locale pot fi considerate valabile în toate raioanele Republicii Moldova, deoarece rata de participare la scrutin a depășit pragul minim necesar de 25%.
-
20 Octombrie 2019 18:00
Alegeri locale generale în R.Moldova | Unde este cea mai mare și cea mai mică rată de participare la vot
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, cei mai activi alegători la scrutinul pentru alegerea primarilor și consilierilor sunt în raionul Ocnița, iar cei mai pasivi - în municipiul Chișinău.…
-
20 Octombrie 2019 13:54
DATE COMPARATIVE | Prezența la vot în Chișinău și la nivel național față de scrutinul de acum 4 ani. Rata de participare este cu mult mai mică
Rata de participare la alegerile locale generale este cu mult mai mică față de acum 4 ani, potrivit alegeri.md.
-
20 Octombrie 2019 12:34
Alegeri Rusia | Candidatul Kremlinului a fost ales guvernator la Sankt-Petersburg
Candidatul Kremlinului a câștigat duminică alegerile pentru funcția de guvernator al Sankt-Petersburgului, a comunicat luni Comisia electorală din al doilea oraș al Rusiei, unde opoziția a denunțat…
-
09 Septembrie 2019 12:44
Candidații opoziției ruse câștigă alegerile în aproape jumătate dintre districtele din Moscova
20 din 45 de locuri din noul Parlament al Moscovei vor reveni candidaților din partea așa-numitei opoziții sistemice, după alegerile locale de duminică - transmite, luni, postul de radio Eho Moskvî,…
-
09 Septembrie 2019 09:55